gen: acţiune, thriller
durată: 93 minute
regizor: Simon West
actori: Jason Statham, Ben Foster, Donald Sutherland
buget: 40 milioane $
nota: 7
Arthur Bishop (Jason Statham) este un "mecanic" (asasin de elită) cu un talent unic de a-şi elimina ţintele astfel încât totul să pară un accident. Ocupaţia lui necesită o detaşare completă, iar Arthur este cel mai bun din branşă. Dar când mentorul şi prietenul lui apropiat, Harry (Donald Sutherland), este ucis în urma unor acuzaţii mincinoase, Bishop va dori să se răzbune. Mai ales că cel care a fost manipulat pentru a-l ucide este... chiar el.
Lucrurile însă se complică odată cu intrarea în scenă a lui Steve (Ben Foster), fiul lui Harry, care îşi doreşte să ajungă şi el "mecanic" şi vrea să înveţe de la Bishop. Reluctant la început (obişnuit fiind să lucreze singur), acesta nu-l poate totuşi refuza aşa că cei doi vor intra într-un parteneriat... mortal. În mai multe sensuri.
The Mechanic este un film masculin, cu o acţiune simplă, dintr-o bucată, fără complicaţii suplimentare, dar având o dinamică bună şi răsturnări de situaţii. Probabil peste media filmelor de acţiune cu Jason Statham aşa că merită vizionat de amatorii genului. Mai jos trailerul: